O familie oarecare locuieste intr-o casa dominata de o gradina nefireasca: anti-luxurianta, golasa, devitalizata, mortificata, cimentata. S-a spus dintotdeauna ca, asa cum este spatiul fizic de trai al omului, asa este si launtrul sau. In mod previzibil, prin urmare, familia este inghetata, redusa la gesturi rigide si la mutenii; exceptie sunt, totusi, copiii si adolescentii (patru la numar) care, tainuiti in odaile lor, inventeaza jocuri inclusiv erotice, pentru a starpi plictisul, neomenescul si ghetaria sufleteasca. Astfel incat casa frigorifica sau cavoul (cu gradina ei de ciment) este umanizata doar datorita minorilor in care viata pulseaza vrand-nevrand. Vazut dintr-un elicopter dotat cu microscop, dar si cu lentile de contact, acesta este subiectul microromanului Gradina de ciment de Ian McEwan (aparut la Editura Polirom, in traducerea lui Dan Croitoru): este vorba despre o proza care analizeaza mentalul anamorfotic al minorilor si care aduce aminte de povestirile lui J. D. Salinger. Prin tema incestului intre frate si sora, Gradina de ciment este o carte inrudita, insa, si cu ciudatul microroman Fetita care iubea prea mult chibriturile de Gaetan Souci (de fapt, mai degraba Souci a fost influentat de McEwan, decat invers). Gradina de ciment este o carte stranie la propriu, datorita dialogurilor si perceptiilor despre viata, erotism si moarte: adolescentii simt intotdeauna napraznic si tensionat, iar patima lor viscerala reprimata sau expulzata zgomotos este bine pusa in scena si surprinsa de autor. Evenimentul care complica si sudeaza viata celor patru minori este orfanitatea: mai intai moare tatal, apoi mama. Pentru a evita sa fie despartiti unii de altii si livrati unor organizatii umanitare, copiii decid ingroparea mamei intr-un cufar cu ciment, in pivnita, si, in consecinta, tainuirea mortii ei. Finetea psihologica a lui Ian McEwan este de invidiat. Inimil