Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţia pe inimă a lui Chiţac amânată iar din cauza riscurilor

Publicat in Romania Libera, luni 5 iulie 2010 ·

Mihai Chiţac s-a prezentat la Penitenciarul de maximă Siguranţă Rahova, duminică seară, de aici fiind transferat, în jurul orei 10.00, la Spitalul penitenciar Jilava, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Apăvăloaei, şeful unităţii sanitare.

Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardio-vasculară din cadrul Spitalului "Floreasca" din Capitală, a declarat că starea pacientului era foarte gravă şi că analizele prezentate de acesta nu indicau siguranţă în efectuarea intervenţiilor chirurgicale.

Din acest motiv, pacientul şi familia lui au decis amânarea operaţiei.

"Pentru moment, riscurile operatorii erau foarte mari. Vârsta înaintată şi analizele presupuneau un risc foarte mare intraoperator, de aceea pacientul şi familia lui au decis amânarea intervenţiei, în eventualitatea în care starea de sănătate se va ameliora ", a spus Brădişteanu.

Acesta a adăugat că tratamentul prescris lui Chiţac a fost modificat în funcţie de rezultatele ultimelor analize, dar că nici acest tratament nu poate să garanteze că pacientul este în afara oricărui risc vital.

Chiţac a fost pus în libertate în 5 mai, pentru 60 de zile, de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

În intervalul menţionat, el trebuia să se opereze la inimă, după ce Institutul Naţional de Medicină Legală a transmis instanţei militare că operaţia pe cord pe care Chiţac trebuie să o facă nu poate fi realizată în reţeaua spitalelor din sistemul penitenciar.

Mihai Chiţac a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul privind evenimentele din timpul Revoluţiei de la Timişoara.

Pedeapsa lui a fost întreruptă de cinci ori, din motive medicale.

Mihai Chiţac s-a prezentat la Penitenciarul de maximă Siguranţă Rahova, duminică seară, de aici fiind transferat, în jurul orei 10.00, la Spitalul penitenciar Jilava, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Apăvălo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°