Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haşotti: Hala Matache este o ruină; trebuie MUTATĂ şi RECONSTRUITĂ

Publicat in Romania Libera, luni 29 octombrie 2012 ·

Puiu Haşotti, ministrul Culturii, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că, din punctul lui de vedere, Hala Matache este "o ruină", care trebuie mutată şi reconstruită folosindu-se elementele sale originale, astfel încât să nu "impieteze asupra urbanismului şi circulaţiei în Bucureşti", scrie Mediafax.

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă o serie de iniţiative legislative în domeniul patrimoniului, aflate în prezent pe circuitul de avizare.

În acest context, Haşotti a vorbit, răspunzând unor întrebări, despre Hala Matache, un monument istoric de categoria B - de interes local -, spunând că subiectul nu poate fi discutat la nivelul Ministerului Culturii în absenţa unui aviz de la Ministerul Dezvoltării.

"Hala Matache este o ruină. Nu avem încă nimic de la Ministerul Dezvoltării (...) Un punct de vedere strict personal este acela că Hala Matache nu trebuie să intre în coliziune cu interesul public al cetăţeanului şi cu urbanizarea Bucureştiului. Ea trebuie menţinută, dar trebuie mutată, inclusiv cu cât mai multe elemente constitutive ale Halei Matache. Ttrebuie mutată în aşa fel încât monumentul trebuie să rămână, dar în alt loc, astfel încât să nu se impieteze asupra urbanismului şi circulaţiei în Bucureşti şi ea ar trebui să fie un spaţiu cultural. La ora actuală, este un dezastru Hala Matache", a spus Puiu Haşotti.

El a mai spus că Ministerul Dezvoltării nu a remis Ministerului Culturii niciun fel de punct de vedere referitor la Hala Matache. "Noi am dat un aviz pentru o documentaţie de intervenţie de conservare de urgenţă. E singurul aviz pe care l-am dat", a spus şi Sergiu Nistor, secretarul de stat în Ministerul Culturii.

Pe de altă parte, prezent la conferinţa de presă, organizată la sediul Ministerului Culturii, Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 53 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 29 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°