Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djokovic şi-a găsit drumul în viaţă: "Fiecare moment este o binecuvântare!"

Publicat in CityNews Alba, luni 28 ianuarie 2013 ·

Cu succesul obţinut ieri la Australian Open, al şaselea de Grand Slam, Djokovic i-a egalat pe Roger Federer şi Andre Agassi, care au câştigat şi ei de patru ori turneul de la Antipozi.

Tenismanul Novak Djokovic a declarat, duminică, în conferinţa de presă susţinută după ce a câştigat pentru a patra oară turneul Australian Open, că fiecare moment al vieţii sale este o binecuvântare, informează AFP. "Am 25 de ani şi am câştigat deja şase titluri de Grand Slam. Este incredibil", a spus sportivul sârb, înainte de a le oferi ciocolate jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă. "Fiecare victorie este foarte specială. Să fac istorie câştigând de trei ori consecutiv, văzând toate numele mari de pe acest trofeu, este extraordinar. Sunt foarte bucuros şi încrezător pentru ceea ce va urma. Fiecare moment al vieţii mele este o binecuvântare. Sunt atât de mulţi sportivi care vor să fie cei mai buni în ceea ce fac, iar eu am şansa de a mă afla în această poziţie. Oricine poate avea o zi proastă, dar eu sunt conştient că trăiesc o aventură incredibilă", a adăugat Djokovic.

Tenismanul sârb Novak Djokovic, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a patra oară turneul Australian Open, impunându-se în finala cu al treilea favorit, britanicul Andy Murray, scor 6-7 (2/7), 7-6 (7/3), 6-3, 6-2. Meciul cu Murray a durat trei ore şi 40 de minute. Djokovic, numărul 1 mondial, a mai câştigat primul turneu de Grand Slam al anului în 2008, 2011 şi 2012. El a devenit primul jucător din era Open care s-a impus la Australian Open de trei ori consecutiv.

De asemenea, cu acest succes al său de la Melbourne, al şaselea de Grand Slam, Djokovic i-a egalat pe Roger Federer şi Andre Agassi, care au câştigat şi ei de patru ori turneul Australian Open.

Doar doi jucători, ambii australieni, au mai reuşit să se impună de trei ori consecutiv la Melbourne, Jack Crawford în

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°