Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sud-americanii vor avea program special la munte! Ilie Stan: "Să nu ne fie teamă, vom avea condiţii de lux"

Publicat in Pro Sport, miercuri 11 ianuarie 2012 · ·

Fotbaliştii lui Ilie Stan au efectuat ieri vizita medicală, iar de mâine vor urca la munte pentru primul stagiu de pregătire din această iarnă. Tehnicianul şi-a făcut deja programul şi lista celor pe care îi va lua la Poiana Braşov.

Steaua va pleca joi spre Poiana Braşov, acolo unde timp de nouă zile jucătorii antrenaţi de Ilie Stan vor alerga pe munţii încărcaţi deja de zăpadă.

În Poiana Braşov, steliştii vor fi cazaţi la hotel Alpin şi vor fi supuşi pregătirii fizice după un program deja stabilit de Ilie Stan, care şi-a împărţit jucătorii în mai multe grupe. "Geraldo, Tatu, Machado şi Brandan, de exemplu, vor avea parte de o pregătire specială pentru că vor fi în premieră în faţa unei astfel de situaţii", a explicat un apropiat de-al tehnicianului Stelei.

Nu ne sperie cantonamentul la munte. E bine pentru jucători. A trecut perioada când alergai până mureai, acum ai antrenori profesionişti, care ştiu ce să facă

Novak Martinovic, fundaş Steaua

O să vedeţi altă faţă a Stelei după stagiul montan. Jucătorilor nu trebuie să le fie teamă. Vom munci în condiţii de lux

Ilie Stan, antrenor Steaua

Cristi Tănase a fost ultimul care a sosit ieri dimineaţă la vizita medicală. Iar privirea sa obosită îi trăda noaptea agitată

Căpitanul Bourceanu preferă să se îmbrace din cap până în picioare cu hainele produse de rivala sponsorului tehnic al Stelei

Fotbaliştii lui Ilie Stan au efectuat ieri vizita medicală, iar de mâine vor urca la munte pentru primul stagiu de pregătire din această iarnă. Tehnicianul şi-a făcut deja programul şi lista celor pe care îi va lua la Poiana Braşov.

Steaua va pleca joi spre Poiana Braşov, acolo unde timp de nouă zile jucătorii antrenaţi de Ilie Stan vor alerga pe munţii încărcaţi deja de zăpadă.

În Poiana Braşov, st

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 36 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°