Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe net

Publicat in Dilema Veche, luni 23 aprilie 2007 ·

De unde o fi apărut pe Blog de bloc (de pe hotnews.ro) dna Pompadur? O ştie cineva? N-are nici un link, e un mister. Îi verifici I.P-ul, îl compari cu altele. Da, se pare că e aceeaşi persoană cu Biciclistul care propunea la subiectul cu transportul în comun din Bucureşti (aveţi soluţii pentru eficientizarea lui?) să renunţăm la autobuze şi să ne deplasăm cu bicicleta. Biciclistul intrase în conflict cu Călăreţul care susţinea că cel mai bine e pe cal şi-l invita pe preşedintele ţării să se plimbe şi el cu troleibuzul ca să vadă cum e. Aici s-a băgat unu, Săndel, ca musca-n lapte. "Ce legătură are Băsescu cu troleul 66?", zicea el. Dragă Călăreţule, eşti pe dinafară! "În plus, transportul cu mîrţoage prin Bucureşti este strict interzis. Asta-i gargară de blog. Mucles!"

Ia uite unde s-a ajuns! La mucles! Păi ce, asta-i libertate de expresie? Mai ales pe net, singurul loc unde mai poate omul să zică ce vrea, să-şi verse of-ul, fără să-şi şifoneze imaginea, căci e protejat de un nickname. Se mai găseşte şi o fătucă (după stil, cam tineresc), Bianca, să se ia tot de Călăreţul, săracu’!: "Băi, Călăreţule, dacă tu ai impresia că o călătorie a lui Băse cu autobuzul ar rezolva problema înseamnă că îţi e dor tare de vremea cînd tătucul multiubit era unica soluţie a problemelor... hai, valea!". Uite că a apărut şi Vladimir pe care l-a înfuriat Săndel. Cică "dragă tinere domn". De unde ştie că e tînăr? Se cunosc între ei şi vor să ne păcălească pe noi ăştia, "comentatorii" anonimi? Nu-i cinstit... "D-ta habar n-ai care este adevăratul concept de blog. Pe blog lumea dă din gură (la figurat), face gargară în legătură cu o idee sau alta... pe un blog nu sînt restricţii de tipul care crezi mata... şi apoi, cine te crezi, domnule, de le spui la oameni mucles? Lasă golănismele la o parte!" Are dreptate. Care o fi însă conceptul de blog, pînă la urmă? Un soi de mahala vir

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 36 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 53 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°