Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toomas Henrik Ilves: „Nu trebuie să fii meteorolog ca să ştii de unde suflă vântul“

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Preşedintele Estoniei a vorbit astăzi despre problemele întâmpinate de ţara sa în perioada de preaderare la Uniunea Europeană privind relaţiile comerciale cu Rusia, dar şi de dificultăţile ce-au ţinut de reformarea justiţiei.

În timpul briefingului de presă susţinut împreună cu preşedintele Nicolae Timofti, Toomas Henrik Ilves a declarat că Estonia va sprijini ţara noastră şi după ce se va integra în Uniunea Europeană.

„Imediat ce veţi deveni membru al Uniunii Europene, puteţi miza pe sprijinul Estoniei chiar şi când veţi avea probleme. Am citit într-una din săptămânile trecute nişte prognoze meteorologice. Ca să citez dintr-un cântec al lui Bob Dylan, nu trebuie să fii meteorolog ca să ştii de unde suflă vântul. Să ştiţi că vântul suflă dinspre Europa“, a spus şeful de stat de la Tallinn, referindu-se la dificultăţile întâmpinate de ţara noastră privind exportul de vinuri în Rusia, dar şi ameninţările vicepremierului moscovit Dmitri Rogozin, referitoare la demersurile Chişinăului de a parafa acordul de asociere şi cel de liber schimb cu UE, la Vilnius.

„Am fost şi noi subiectul unor presiuni de genul celora la care sunteţi expuşi dumneavoastră. Dar să ştiţi că aceste presiuni ne-au făcut să fim mai puternici şi mai buni atunci când industria noastră nu mai putea exporta spre est. A fost o oportunitate să ridicăm calitatea produselor noastre şi să vindem deja în Europa. Dar dacă vrei să vinzi în vest, trebuie să întruneşti o serie de cerinţe de calitate. Acum suntem chiar recunoscători celor care ne-au impus tarife duble şi ne-au împiedicat să vindem spre est“, a mai spus preşedintele Toomas Henrik Ilves.

Reforma sistemului judiciar depinde de mentalitatea judecătorilor

Înaltul oficial de la Tallinn a făcut referire astăzi şi la reforma greoaie din justiţia moldovenească, precizând că şi autorităţile estoniene au întâmpinat dificultăţi m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 49 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 27 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 19 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 21 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°