Criza politica din Romania se adanceste, dupa ce liderii opozitiei au respins joi nominalizarea presedintelui Traian Basescu pentru postul de prim-ministru, comenteaza presa internationala.
Basescu a ignorat cererea partidelor de opozitie de a-l numi prim-ministru pe Klaus Iohannis, respectatul primar al Sibiului, optand in schimb pentru consilierul Bancii Centrale Lucian Croitoru, respins insa de liderii opozitiei, relateaza joi cotidianul Irish Times, monitorizat de Mediafax.
Criza economica a pus capat mai multor ani de crestere economica rapida in Romania si a provocat o recesiune profunda, ce a obligat Bucurestiul sa solicite Fondului Monetar International (FMI) un credit de 20 de miliarde de euro, in schimbul unor reforme nepopulare. Analistii avertizeaza ca impasul politic, precum si perspectiva alegerilor prezidentiale de la 22 noiembrie ar putea periclita aceste reforme si chiar acordarea urmatoarei transe din creditul FMI, prevazuta pentru decembrie, precizeaza Irish Times.
Presedintele Traian Basescu nu s-a multumit niciodata cu un rol ceremonial, iar cat de dominant este rolul sefului statului in Romania s-a vazut cu ocazia desemnarii lui Lucian Croitoru drept premier, in ciuda majoritatii parlamentare, care il dorea pe Klaus Johannis, scrie Wiener Zeitung consultat de NewsIn.
Analiza din Wiener Zeitung se intituleaza "Criza politica din Romania, un produs colateral al unui razboi dur pentru presedintie" si reprezinta o critica vehementa la adresa situatiei politice din Romania, unde doua partide - considerate de jurnalistii autrieci vlastare ale aceluiasi FSN - duc o lupta crancena pentru putere, cu toate ca nu se diferentiaza ideologic.
"In Romania se desfasoara momentan o galagioasa lupta pentru putere, care a culminat cu caderea guvernului lui Emil Boc. Cauza directa pentru turbulentele polit