Aflate sub semnul incertitudinii pana in ultimul moment, ca urmare a obstructiilor din partea albanezilor, negocierile cu reprezentantii Republicii Serbia-Muntenegru asupra unor probleme acute ale provinciei Kosovo au demarat, totusi, cu multe opinteli, ca urmare a presiunilor conjugate ale ONU, UE si NATO. La patru ani dupa crancenul razboi aerian al NATO impotriva fostei Republici Iugoslavia, provincia se afla in prezent sub administratia unei misiuni a ONU, condusa de finlandezul Harri Holkeri, care prezideaza discutiile incepute ieri la Viena. In tot acest rastimp, progresele inregistrate pentru atenuarea profundelor animozitati dintre majoritatea albaneza si minoritatea sarba, ca si pentru reluarea unei activitati normale intr-o zona care a suferit mari distrugeri sunt minime. Economia se afla la pamant, nici un investitor neindraznind sa se aventureze intr-o regiune cu statut incert, criminalitatea nu poate fi infranata - mafiile albaneze fiind atotputernice - iar somajul a atins cota incredibila de 60 la suta. Mai presus de toate, persista neincrederea intre cele doua etnii, sarbii fiind supusi discriminarilor de tot felul. Teoretic, potrivit unei rezolutii a ONU, Kosovo constituie o parte integranta a Serbiei-Muntenegru, dar in realitate Belgradul nu mai are nici un fel de putere in aceasta provincie, care a constituit odinioara leaganul natiunii sarbe, dar care, intre timp, si-a schimbat complet compozitia demografica, cu o populatie covarsitor de origine albaneza. Etnicii albanezi nici nu vor sa auda de revenirea provinciei la Serbia si ar dori ca, in ultima instanta, sa se alature statului albanez, pentru a alcatui Albania Mare, dar o asemenea solutie nu va fi acceptata in ruptul capului de sarbi si nici nu este agreata de comunitatea internationala. Problema pare insolubila si, fara indoiala, a fost nevoie de intreaga forta de persuasiune a acestei com