Pur şi simplu, preşedintele vrea morţiş să ne arate că nu e un demnitar inutil. Şi asta după aproape patru ani în care preşedintele a fost total inutil.
Unul dintre momentele publice cele mai interesante ale lui Traian Băsescu a avut loc în urmă cu două săptămîni, atunci cînd a făcut o lungă declaraţie despre felul în care trebuie refăcute casele sinistraţilor. Ce materiale de construcţie ar trebui folosite? Cum ar trebui schimbate amplasamentele? Cum acţionăm pe termen lung împotriva eroziunii solului?
De atunci, asistăm pe viu la viaţa unui preşedinte neobosit. Plînge delicat la Beijing pentru soarta olimpicilor români, revine în cîteva ore la Bucureşti, vizitează iar sinistraţii, dă sfaturi presei despre felul în care trebuie mediatizată tragedia şi apoi convoacă CSAT-ul pentru criza georgiană.
Din toate aceste fapte, doar ultima e o prerogativă prezidenţială clară. Restul e imagine şi atît. Nu vreau să spun că şeful statului nu trebuie să se intereseze de sinistraţi sau că nu poate dona bani pentru casa unei bătrîne. Dar preşedintele nu are nici o competenţă în domeniile despre care vorbeşte, nici un aparat şi nici o sumă de bani la dispoziţie ca să facă ceva, dincolo de mici acte caritabile. Mai mult decît atît, domnia sa a dezvoltat o asemenea adversitate cu cei aflaţi la guvernare, încît nimic din ceea ce spune nu va fi luat în seamă la nivelul administraţiei locale sau centrale. Soarta sinistraţilor, în special, şi destinul economic al românilor, în general, nu depind de Traian Băsescu.
Pur şi simplu, preşedintele vrea morţiş să ne arate că nu e un demnitar inutil. Şi asta după aproape patru ani în care preşedintele a fost total inutil. S-a angrenat în tot felul de lupte cu reprezentanţi ai tuturor structurilor care aveau o credibilitate cît de cît onorabilă în România. S-a certat cu ziariştii, cu sindi