Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se scuză europenii când nu vor să voteze

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 30 septembrie 2011 ·

Și parlamentarii europeni se sustrag de la vot. Însă, spre deosebire de cei de la București, o fac mai civilizat. Nu lipsesc de la serviciu o zi întreagă pentru că nu vor să voteze o lege, nu pleacă acasă după ce au cerut o pauză de consultări. \"Chiar atunci mi-a sunat telefonul!\", este scuza invocată de europarlamentari. Sursa: Epa

«“Chiar atunci mi-a sunat telefonul!": în jargonul de la Parlamentul European, aceasta e expresia folosită de către deputaţi pentru a acoperi refuzul de a vota într-o chestiune în care nu vor ca opţiunea lor să fie cunoscută", dezvăluie europarlamentarul Cristian Preda pe blogul său.

Acesta este ce-a patra variantă la exercitarea unui vot, în afară de "pentru", "contra" sau "abținere".

"Există, deci, şi varianta de a nu vota deloc, deşi eşti prezent, «justificând» apoi absenţa oricărui vot cu ajutorul expresiei citate", spune Cristian Preda, subliind că nu s-a folosit de această "găselniță". "Nu cred că e onorabil să recurgi la ea.Un reprezentant trebuie să poată apăra orice opţiune", mai spune Preda.

Românii, mai inventivi

La noi se poartă "procedura". Adică, atunci când proiectul de lege aflat în discuție nu le este pe plac, nu au ajuns la un acord, sau pur și simplu nu vor să voteze, ai noștri trag de timp, cerând cuvântul "pe procedură". Mai întâi, se invocă lipsa cvorumului. Dacă la numărătoare iese bine, se cere apel nominal. Între timp, cu ajutorul telefonului mobil sunt chemați cei aflați la cafele sau cei care sunt oriunde în altă parte dar nu la Parlament. Următorul pas - invocarea unor chestiuni de procedură, cum ar fi: raportul de la comisie nu a fost întocmit cu respectarea Regulamentului, nu a fost cvorum la ședința respectivă sau altceva... Și asta nu este tot. Dacă nu ajung la un rezultat, unul dintre liderii de grup se duce la tribună și cere pauză de consultări. În general de un sfert de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 17 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 22 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 37 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°