Reprezentanţii municipalităţii au declarat, luni, că organizatorul evenimentului Flugtag şi-a asumat, prin protocolul încheiat cu Primăria Capitalei, întreaga responsabilitate pentru eventualele incidente produse în timpul desfăşurării competiţiei, informează Mediafax.
În cuprinsul protocolului încheiat în 3 februarie cu organizatorul evenimentului, la capitolul "Obligaţiile organizatorului", la punctul 11 este prevăzut că acesta îşi asumă "întreaga responsabilitate pentru eventualele incidente produse în cadrul desfăşurării adunării publice", au precizat, luni, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Totodată, potrivit acestora, nici la momentul încheierii protocolului şi nici ulterior nu au existat motive care să determine interzicerea desfăşurării evenimentului pentru că s-ar încălca prevederi din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
Potrivit Legii 60/1991, republicată, adunările publice care urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber pot fi organizate numai după declararea prealabilă prevăzută de lege. Totodată, pentru organizarea adunărilor publice, solicitanţii trebuie să se adreseze în scris primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare acestea.
"În conformitate cu Legea 60/1991 (Obligaţiile organizatorilor şi participanţilor la adunările publice), raportat la incidentul înregistrat în cadrul evenimentului organizat de SC Headvertising SRL în data de 19.09.2010 rezultă că Primăria Capitalei, conform prevederilor ce-i revin, a respectat prevederile legale în vigoare, aprobând prin protocolul încheiat sub nr. 219/221/6/03.02.2010, desfăşurarea evenimentului, neexistand la momentul încheierii protocolului şi nici ulterior vreun motiv din cele prevăzute la articolele 9 şi 10 din Legea 60/1991 (organizarea unei l