Creaţia lui Marcel Iancu, pictor de avangardă şi promotorul arhitecturii moderne în România interbelică, este, din păcate, foarte puţin cunoscută la noi; clădirile proiectate de el sunt astăzi condamnate la anonimat. Cunoscut în primul rând ca pictor de avangardă, Marcel Iancu este autorul unei creaţii arhitecturale, care deschide orizonturi noi acestui domeniu în România. Din păcate, clădirile construite de el se află, în mare parte, într-o stare deplorabilă. Perioada dintre cele două războaie mondiale este cunoscută pentru numărul mare de construcţii care schimbă, în bună măsură, aspectul patriarhal al Bucureştiului. Începutul secolului XX se caracterizase prin gustul pentru arhitectura eclectică.
În anii 20, Marcel Iancu şi fratele său, Iuliu Iancu, sunt interesaţi de noua mişcare de idei în arhitectura europeană a epocii, pe care o aplică clădirilor construite în România. Simplitatea volumelor, renunţarea la elementele decorative de inspiraţie neoclasică, acoperişurile terasate fac să se vorbească, la noi, de “case cubiste”.
Ele reprezintă încercarea lui Marcel Iancu de apropiere de arhitectura constructivistă ce se forma atunci în restul Europei. A construit cam 24 de clădiri în Bucureşti, dintre care 20 s-au păstrat.
“Pe lângă clădiri, ne spune arhitectul Augustin Ioan, a lăsat o serie de desene de arhitectură mult mai sofisticate decât construcţiile sale. Şi a lăsat un alfabet format. Am încercat, cu studenţii, să folosim acest alfabet, să-i «atribuim cuvinte, să scriem propoziţii». Este foarte interesant. Am constatat că, pornind de la alfabetul lui, s-ar putea construi foarte contemporan”.
Case, vile, clădiri publice
Clienţii lui Marcel Iancu, în anii 30, aparţin burgheziei. Sunt negustori, ca Jean Fuchs, pentru care construieşte imobilul din strada Negustori, artişti, ca Henry şi Corne