Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Protest al suporterilor Universităţii Cluj: peste 500 de fani s-au aşezat pe asfalt în faţa Primăriei Cluj-Napoca

Publicat in Adevarul, vineri 31 august 2012 ·

Peste 2500 de suporteri ai Universităţii Cluj s-au strâns vineri după amiaza pe Bulevardul Eroilor din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde au scandat, pentru a doua zi consecutiv, împotriva conducerii clubului şi deciziei managerului Anamaria Prodan de a muta clubul la Buzău.

Înarmaţi cu fulare, tricouri cu însemnele Universităţii, steaguri şi un banner cu mesajul „Cât e Clujul de frumos, fără U nu are rost", suporterii s-au strâns pe Bulevardul Eroilor şi au scandat injurii la adresa fostului finanţator Florian Walter, a Anamariei Prodan, dar şi împotriva primarul Emil Boc. „Emil Boc fă ceva, că aprindem Primăria", „U Cluj este viaţa mea", "Aici nu e Bistriţa, nu e nici Concordia, deci nu ne mai provoca", au fost doar o parte din scandările suporterilor.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE POZE DE LA PROTEST

După ce au scandat pe Bulevardul Eroilor, suporterii au plecat spre Primărie şi spre Cluj Arena. În faţa Primăriei Cluj-Napoca aproximativ 500 de suporteri s-au aşezat pe asfalt şi au intonat imnul Universităţii Cluj. Suporterii au continuat s-o înjure pe Anamaria Prodan şi i-au cerut, încă o dată, primarului Emil Boc să ajute echipa.

Protestul s-a încheiat pe Cluj Arena unde jucătorii Universităţii se antrenau. Suporterii au scandat numele antrenorului Cristi Dulca, a fostului antrenor Claudiu Niculescu, dar şi numele lui Silaghi.

Boc promite găsirea unor soluţii la U Cluj

„Împreună vom găsi soluții și chei legale pentru a proteja Universitatea Cluj. Banii de la Consiliul local pentru cele două cluburi clujene nu sunt cheltuiți. Sperăm ca la începutul sesiunii parlamentare proiectul de lege să primească votul pentru a putea face alocarea de bani. Solicităm sprijinul tuturor celor ce au o influență să pună pe ordinea de zi acest proiect", a precizat primarul Emil Boc.

„Am dispus la nivelu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 52 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 59 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 42 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°