Sunt cel puțin trei argumente care pledează pentru refuzul Mihaelei Rădulescu de a se mărita cu tine: vârsta, domiciliul, respectul față de viitorul tău.
Aud că ești trist. E un sentiment inevitabil alimentat și de reflexele condiționate create într-o relație când aceasta se epuizează. Este cazul să fii trist. Dar, nu se face. Când te-ai afundat în relația asta, relativ nefirească, sperai într-un viitor luminos? Naivule!
Cum își ședea ție, la 54 de ani, să ai o soție de 64? Ia privește în jur. Bun, Mihaela are acum 44 de ani. Cât crezi că mai putea rezista relația voastră sexualmente? Cum îți mai reglai tu apetitul când te băgai în pat cu o femeie ofilită, cu pielițele atârnând, cu fața brăzdată, sânii fleșcășiți, fesele precum perna: moi să tot adormi pe ele. Femeia e ca o floare: crește, îmbobocește, ajunge la splendoare, apoi moare.
Ca o floare. Rămân frunzele, tulpina, caliciul, pistilul dar floarea niciodată. Fii realist, monșer! Ce, nu ai amintiri destule!? Nu ai avut clipe de extaz cu o femeie ca Mihaela. "Muiere" în sens latinesc, nu oltenesc...
Câți masculi nu și-ar fi dorit-o? Câte vise erotice - nu mă refer la onaniști metafizici și alienați - a populat o femeie ca ea! Care n-a suferit de prejudecăți ortodoxe sau pudibonderii mic-burgheze. Când a fost cazul s-a dezbrăcat. A arătat. A pustiit. A fost invidiată. Și, gata! Tu chiar ai sperat că ea se va mărita cu tine? Nu te-ai prins cât e de realistă? Apoi, cât crezi că putea dura o relație întreținută navetistic pe ruta București - Monaco?
Sfaturi speciale nu prea sunt. Boala asta nu e amigdalită, nici otită, ci "părăsită". Doar indicații. Refugiază-te. Știu da, motociclism. Nu e de ajuns. E periculos. Fugi în lecturi. În filme compensatorii. "Vă place Brahams...?" "Dragostea durează trei ani" e terapeutică și amuzantă.
"Dragostea în vremea holerei", Marquez. Să vezi
