Şefii organizaţiilor liberale vor vota azi, în Delegaţia Permanentă a PNL, înfiinţarea Alianţei cu Partidul Conservator, urmând ca protocolul dintre cele două formaţiuni politice să fie semnat, la Palatul Parlamentului, de liderii Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC).
Dacă la şedinţa Biroului Politic Central al PNL de săptămâna trecută, decizia a fost votată în unanimitate, în Delegaţia Permanentă, din care fac parte şi parlamentarii partidului, ar putea exista şi obiecţii ale unor deputaţi şi senatori care consideră că „mariajul" PNL-PC nu aduce niciun beneficiu liberalilor.
„Nu este normal ca un partid ca PC să fie tratat de pe picior de egalitate, în raport cu PNL. Normal ar fi fost să se facă fuziune prin absorbţie. Protocolul prevede că structurile de conducere ale alianţei se bazează pe principiul parităţii. Este ca şi cum ai impune PNL deciziile lui Dan Voiculescu", a declarat pentru „Adevărul" un membru al Delegaţiei Permanente. Potrivit unor surse din partid, vicepreşedintele liberal al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, este unul dintre cei care va vota împotriva proiectului lansat de Crin Antonescu. De altfel, Orban se opune şi alianţei cu PSD, văzută ca pasul următor al pactului cu PC. „Sunt un om de dreapta. Aş fi de acord cu o înţelegere cu PSD, dar în niciun caz cu o alianţă electorală" , a declarat deputatul PNL. Şi eurodeputatul Raymond Luca, membru fondator al PNL, s-a pronunţat împotriva asocierii cu PC şi PSD. „Aştept să văd ce conţine proiectul alianţei şi care sunt argumentele lui Crin Antonescu", a declarat un alt parlamentar.