Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul lui Stoia: Boc este acel "number one" din dosar

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Unul dintre avocaţii lui Călin Stoia, trimis în judecată într-un nou dosar după ce ar fi promis unor persoane că va interveni pe lângă funcţionari publici din Guvern pentru alocarea de bani pentru o comună vâlceană, afirmă că "domnul Boc este acel «number one» la care se face referire" în dosar, potrivit Mediafax.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA în dosarul în care omul de afaceri Călin Stoia a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, într-una dintre convorbirile purtate de Stoia şi omul de afaceri din Vâlcea Ion Bujorel Bold se spune că pentru a interveni pe lângă "number one" de la Guvern costul este întotdeauna de zece la sută.

"Stoia Călin: Măi frate, îţi spun sincer şi să nu mă înţelegi greşit, dar suma e prea mică ca să pot să declanşez o chestie de genul ăsta, bă, haide, daţi-le la ăia un milion de euro. Înţelegi? Adică eu am nişte mecanisme prin care pot să declanşez o operaţiune de genul ăsta, dar toate astea au nişte costuri.

Ioan Bujorel Bold: Păi normal că oamenii...

Stoia.: Îs oameni serioşi, dacă spun ajutaţi-mă şi pe mine să ia ăla un milion... pentru o sută de mii nu mă dau jos din pat.

Bold.: Da, da, atunci da, prima tranşă e de 500 mii, următoarea e de 500, înţelegi?

Stoia: Înţeleg, de asta încerc să-ţi spun, ca să ajungi acolo în preajma lu' number one trebuie să ajungi prin nişte oameni care au şi ei anumite valori, înţelegi? Şi ăsta vine şi spune, ce-mi iese mie la afacerea asta? O sută de mii? Sau 50 mii cum zici tu? Păi pentru 50 mii nu mă dau jos din pat, frate.

Bold: Da.

Stoia: Cam aşa funcţionează. Adică afacerea trebuie să fie suficient de interesantă ca să-i ...

Bold: Dar normal, e normal. Deci nu e pe ochi frumoşi.

Stoia: Am înţeles. Dar sunt nişte costuri, asta încerc eu să-ţi explic ţie, că-s nişte sume la care băieţii care-i ştiu eu, care pot să influenţeze chesti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 47 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°