Sute de ceferişti din patru judeţe ale Regionalei CFR Braşov s-au întâlnit ieri în localitatea Crinenii Mici (jud. Vâlcea), pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mihai Daneş. Vestea că bărbatul – angajat la CFR Braşov - a fost omorât în bătaie pentru că a intrat în faţă la coadă, la un chioşc de Fornetti din Gara Braşov, i-a şocat pe cei care îl cunoscuseră.
Mihai Daneş era stabilit în Făgăraş şi muncea în Braşov, însă a fost înmormântat la ţară, unde avea locul de veci. Conducea traficul feroviar în Gara Braşov şi era apreciat pentru profesionalismul său chiar şi de colegii din celelalte judeţe. La înmormântarea lui au fost prezenţi colegi din Sibiu, Mureş, Făgăraş şi Braşov. „Îl ştiu din 1997, am făcut Şcoala de operatori împreună. El nu a practicat o vreme meseria, apoi s-a angajat din nou la CFR. Am început să lucrăm împreună la Regulatorul Braşov. El coordona circulaţia trenurilor. Era un om meşter, foarte priceput în ceea ce făcea”, ne-a declarat unul din colegii lui.
O moarte stupidă
Daneş s-a stins de tânăr – avea numai 39 de ani - şi a lăsat în urmă doi copii: o fetiţă de 14 ani şi un băieţel de 12. Moartea lui a fost foarte ironică şi stupidă. Sâmbătă dimineaţa, la sfârşitul turei, soţia l-a rugat să-i cumpere o pizza de la chioşcul de Fornnetti, iar el nu a mai aşteptat la coadă. Gestul său a fost aspru taxat de Valentin H. şi Vasile Anton, care au hotărât apoi să-i aplice o corecţie mortală.
„Nu mă mai miră nimic. Eu am o experienţă de viaţă destul de bogată, aşa că nu mă mai miră nimic. Gara nu periculoasă, însă ţiganii sunt. Repet, nu rromi, ci ţigani nenorociţi”, a subliniat un coleg de muncă ce a dorit să nu-şi dezvăluie numele. Sute de ceferişti din patru judeţe ale Regionalei CFR Braşov s-au întâlnit ieri în localitatea Crinenii Mici (jud. Vâlcea), pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mihai Daneş. Vestea că bărbatu