In ciuda atacurilor din ce in ce mai dure ale Opozitiei, premierul Emil Boc este convins ca anul 2012, an al celor mai apropiate alegeri locale si parlamentare, va fi anul PD-L si al partidelor care sustin astazi coalitia de guvernamant.
Declaratia a fost facuta sambata, la Poiana Brasov, unde a avut loc o intalnire a conducerii PD-L cu cei peste 1.000 de primari si viceprimari ai partidului din toata tara.
"Anul politic 2012 va fi anul PD-L si al partidelor care sustin astazi coalitia de guvernamant, pentru ca vom putea demonstra ca am reusit sa scoatem Romania din recesiune, sa o ducem pe crestere economica, sa avem asigurate platile cu salariile si pensiile", a sustinut liderul PD-L.
Emil Boc a mai spus ca a cerut colegilor de partid prezenti la intalnire sa faca tot posibilul pentru a absorbi cat mai rapid si mai consistent fonduri europene pentru punerea in aplicare a proiectelor locale de investitii in infrastructura, grabind in acest fel relansarea economica.
Premierul le-a atras atentia primarilor PD-L ca "fondurile europene nu au culoare politica, ele sunt ale Romaniei si ale romanilor", si ca banii trebuie cheltuiti transparent, in conformitate cu legile in vigoare. Totodata, el i-a asigurat ca, desi daca nu vor fi favorizati prin acordarea de sume preferentiale pentru cofinantarea proiectelor, vor fi sprijiniti de partid sa intocmeasca proiecte cat mai bune.
"PD-L ofera colegilor de partid expertiza, iar ei trebuie sa participe in competitii corecte(...) Absorbtia fondurilor europene trebuie sa ramana un proces echidistant, ei trebuie sa faca proiecte de cea mai buna calitate", a subliniat premierul.
De asemenea, el i-a asigurat pe colegii sai ca va propune modificarea legislatiei pentru consolidarea statutului primarului, in conditiile in care edilii locali au puteri de decizie limita