Secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, a declarat, ieri, pentru Agerpres, că din punctul de vedere al părţii române, în litigiul cu Bulgaria, problema reală este faptul că nu există progrese, într-o negociere care ar trebui să rezolve foarte rapid această delimitare maritimă. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Este o delimitare maritimă, care se referă atât la marea teritorială, cât şi la platoul continental şi zona economică exclusivă, şi fac aici paralela cu delimitarea maritimă cu Ucraina, în care se discuta doar platoul continental şi zona economică exclusivă. Însă, spre deosebire de situaţia cu Ucraina, în care contextul geografic era complicat de existenţa Insulei Şerpilor, în cazul delimitării cu Bulgaria contextul geografic este unul foarte simplu. Coasta românească şi cea bulgărească sunt în prelungire, iar metoda pe care România a propus-o, de la bun început, în acest proces de negociere, este exact metoda pe care a folosit-o Curtea Internaţională de Justiţie în toate procesele de delimitări maritime pe care le-a rezolvat, inclusiv în cazul procesului de delimitare cu Ucraina. Adică principiul echidistanţei - o linie care să se găsească la distanţă egală de punctele relevante de pe ţărmurile relevante ale celor două state", a declarat Aurescu.
El a explicat că ar fi foarte simplu dacă am aplica această metodă, care a fost utilizată în Marea Neagră - în delimitarea tuturor celorlalte spaţii, care s-a realizat prin acorduri bilaterale: Uniunea Sovietică cu Turcia şi Turcia cu Bulgaria.
Comparaţie cu situaţia Ucrainei
"Situaţia trebuie să fie soluţionată mai ales între state care sunt prietene, vecine, care au relaţii strategice. Amintesc aici şedinţa comună de guvern de anul trecut, care a ridicat relaţia bilaterală la nivel de relaţie strategică, se vorbeşte chiar în Declaraţia Comună a şedinţei despre Parteneriatul Strategic dintre Român