preşedinţi ai aceluiaşi partid puşi să-şi ardă carnetele de membru de către formaţiunea pe care au condus-o în mod succesiv. Dacă venerabilul Quintus a suferit pe bază de CNSAS, ceilalţi preşedinţi ai aceluiaşi partid puşi să-şi ardă carnetele de membru de către formaţiunea pe care au condus-o în mod succesiv. Dacă venerabilul Quintus a suferit pe bază de CNSAS, ceilalţi doi au fost scoşi pe tuşă din cauză de criticism glandular cu complicaţii cotroceniste. Istoria post-decembristă a PNL este un şir de dezastre şi reveniri, de la canibalismul anilor `90, când partide liberale erau câtă frunză, câtă iarbă, la preluarea postului de prim-ministru de către un reprezentant al partidului, pentru prima dată după aproape 70 de ani. Ajuns, datorită greutăţii funcţiei de şef al Executivului, cel mai important partid la guvernare, PNL recurge la măsuri brutale care nu au deloc de a face cu tipul de cultură instituţională al unui partid liberal, mai dispus să accepte competiţia internă şi discursul pe mai multe voci decât alte formaţiuni politice. Dar conducerea PNL a decis să acţioneze după zicala conform căreia pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Liberalii au avut de ales între a tolera o mişcare disidentă în interiorul partidului sau să o externalizeze, fiecare dintre opţiuni cu avantajele şi dezavantajele ei. Înăuntrul partidului, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica nu au reuşit de mai bine de un an să câştige aderenţi pentru ideile pe care le propagă: transformarea PNL într-un alt partid, de orientare populară, dispus să se contopească rapid cu PD într-o mare formaţiune politică pro-prezidenţială. Raluca Turcan şi Cristian Boureanu reprezintă prea puţin, iar singurul vector de imagine din tabăra anti- Tăriceanu, Mona Muscă, a căzut dramatic sub focul CNSAS, refuzând să fie legată la ochii înlăcrimaţi, înflăcărată în patriotismul ei, mândră să strige că se sacr