Corespondenţă din Washington, D.C.
Mircea Geoană s-a aflat săptămâna trecută la Washington, D.C., pentru prima dată anul acesta. Geoană a subliniat că premierul Victor Ponta va efectua o vizită la Washington cât de curând, în timp ce demararea lucrărilor de la Deveselu, pentru scutul antirachetă, l-ar putea avea ca invitat pe secretarul Apărării americane.
Șeful comisiei de politică externă a Senatului este probabil primul oficial român care l-a felicitat față în față pe John Kerry pentru noua sa funcție în fruntea diplomației americane. Mircea Geoană l-a întâlnit pe secretarul de Stat american la o ceremonie anuală religioasă ce are loc la Washington, numită ”National Prayer Breakfast”, unde reprezentanți din peste 150 de țări sunt invitați să participe.
Geoană a vorbit cu Kerry
”Am vorbit cu John Kerry, fostul meu omolog în calitate de şef pe politică externă din Senat, dar şi cu Nancy Pelosi, liderul democrat din Camera Reprezentanților”, a spus Geoană pentru Jurnalul Național. Mircea Geoană a precizat că discuțiile au fost protocolare.
Geoană a avut programate întâlniri la Pentagon, unde a discutat despre demararea lucrărilor la Deveselu pentru scutul antirachetă cât mai repede anul acesta. Senatorul crede că, datorită prietenilor pe care îi are România în cadrul Ministerului de Apărare american, este foarte posibil ca demararea lucrărilor de la Deveselu să îl aibă ca invitat principal chiar pe viitorul şef al Pentagonului, Chuck Hagel, dacă /și după ce acesta va fi confirmat în Senatul american.
Obama trebuie să vină la Bucureşti
S-a mai discutat de asemenea despre o vizită cât de rapidă a prim-ministrului român, Victor Ponta, la Washington, deşi Geoană nu a putut indica cu precizie o dată la care acest lucru se va întâmpla. La fel, Geoană este convins că Barack Obama, preşedintele american, va efectua o vizită