Invata de 4 ani la liceu, acum se pregatesc sa ia viata in piept. Unii mai bine, altii mai putin bine. Cat i-au ajutat puterile si interesul pe fiecare.
Dintr-odata toate socotelile le sunt date peste cap. O parte isi programase sa intre in invatamantul superior, din tara si din strainatate, alta parte se pregateste pentru piata muncii. Unii lucreaza deja si asteapta Bacalaureatul sa le creasca salariul sau sa fie angajati permanent. Alta parte isi incearca norocul la munca in Italia, Spania sau alte tari.
Toate aceste planuri risca sa se prabuseasca din cauza conflictului profesori-guvern. Elevii devin o masa de manevra in acest joc. Victime colaterale. La ei nu se gandeste nimeni. La visele si planurile lor de viitor care se naruie.
Si eu sunt profesor. I-am vazut crescand, razand, plangand, visand, iubind, dansand, sperand, speriati de un viitor mai nesigur ca niciodata. M-am atasat de ei. Asa cum ma atasez de toate seriile pe care le pregatesc. Mi-au oferit si ei dragoste si apreciere. M-am simtit mai tanar alaturi de ei. Si util.
Sufletul si mintea mea vor trai mai departe in sufletul si mintea lor.
Si acum? Sa le curm eu zambetul? Si planurile? Exclus!
Ei n-au nicio vina ca am trait asa cum am trait. Mai mult din pomeni si surse financiare conjuncturale. Ei nici n-au votat. Nu pot fi acuzati de lipsa de intelepciune.
Elevii sunt victimele colaterale ale luptei dintre sindicate/profesori si guvern. Sindicate care trebuie sa-si justifice cotizatiile primite de la membrii sai, sa-i apere, cu riscul de a distruge destinele unor copii nevinovati.
Ministrul Funeriu procedeaza corect. In fond, misiunea sa este sa asigure derularea procesului educativ pana la examenele de absolvire, iar incercarilor de santaj si amenintarilor sindicatelor le da replica cuvenita.
