Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atmosfera de pe Titanic, recreată la o expoziţie din Londra

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

O nouă expoziţie cu peste 300 de artefacte, reprezentând copii fidele ale unor obiecte de pe Titanic, va fi deschisă publicului la O2 Bubble din Londra, începând cu 5 noiembrie 2010 şi până la 31 mai 2011.

În cadrul expoziţiei, turiştii au ocazia de a trece, cronologic, prin toate etapele din existenţa Titanicului, de la proiectarea şi construirea acestuia, până la scufundarea şi apoi expediţiile de recuperare a artefactelor expuse.

Unul dintre principalele atracţii este oferit de un "zid de gheaţă", răcit pentru a recrea temperatura Oceanului Atlantic, din noaptea scufundării Titanicului. Vizitatorii sunt invitaţi să vadă cât timp rezistă să ţină mâinile pe zidul respectiv, înainte de a simţi efectul frigului, fiind organizat chiar şi un concurs.

Aceasta este o bună ilustrare a modului în care expoziţia reuşeşte să îmbine cu succes oferirea unei zile plăcute, cu responsabilitatea de a-i asigura pe vizitatori că tragedia umană nu a fost uitată.

Pe lângă artefacte, mai sunt expuse şi obiecte găsite pe fundul oceanului, starea multor exponate fiind remarcabilă: hârtiile din interiorul unei serviete de piele au rămas intacte, deşi au stat pe fundul oceanuluimai multe decenii. Aparent, păstrarea impecabilă se datorează procesului din vremea respectivă de prelucrare a pielii, ce nu a permis infiltrarea apei.

Pe lângă artefactele expuse, vizitatorii vor putea urmări şi câteva înregistrări video cu cele mai recente imagini cu epava Titanicului.

O parte dintre obiectele recuperate de pe fundul oceanului

Un perete pe care sunt trecute numele supravieţuitorilor, dar şi al celor mai puţin norocoşi, reprezintă un alt element popular al expoziţiei. La intrare, vizitatorilor le este oferit un tichet de îmbarcare cu detaliile unui pasager real al Titanicului, iar la sfârşitul vizitei, ei sunt încurajaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 10 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum 2 ore
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 28 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°