Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă nu vrea să joace cu Serbia la Craiova sau Bucureşti

Publicat in Gandul, joi 30 octombrie 2008 ·

Pentru amicalul cu Georgia selecţionerul preferă Stadionul Steaua

Victor Piţurcă nu vrea să le ofere sârbilor nici un avantaj în vederea meciului pe care îl vom juca în primăvara anului viitor, iar prima mutare a şi fost făcută: meciul se va juca în Moldova sau la Constanţa. „În proporţie de 99 la sută, partida nu va avea loc la Craiova şi cred că nici la Bucureşti. Craiova este foarte aproape de graniţă, ceea ce le-ar permite sârbilor să vină cu o galerie importantă. Nu vreau să le ofer această posibilitate. Trebuie să se înţeleagă că atunci când se organizează un meci trebuie ţinut cont de multe aspecte, iar acesta este unul important“, a afirmat Piţurcă, fără să menţioneze oraşul, dar în acest moment variantele noastre sunt doar două: Piatra Neamţ şi Constanţa.

Chiar şi pentru amicalul pe care îl jucăm pe 19 noiembrie cu Georgia, Piţurcă voia să aleagă un oraş din provincie, dar pentru că nu mai e timp să organizăm acest joc, mai mult ca sigur acesta va avea loc la Bucureşti, probabil pe stadionul din Bulevardul Ghencea: „Aş fi vrut să duc naţionala şi în alt oraş din provincie, acolo unde am fost, însă timpul este scurt. Vă daţi seama, jucătorii sunt angrenaţi în meciuri la sfârşitul săptămânii, cei de afară vor sosi în România luni seară, vom face un singur sau două antrenamente, iar miercuri, meciul. Ar fi fost greu să-i ducem departe în provincie. Probabil vom juca în Ghencea, deşi mă gândesc să jucăm pe un stadion în apropierea Bucureştiului, dar va depinde şi de vreme“. (A.G.M.)

Pentru amicalul cu Georgia selecţionerul preferă Stadionul Steaua

Victor Piţurcă nu vrea să le ofere sârbilor nici un avantaj în vederea meciului pe care îl vom juca în primăvara anului viitor, iar prima mutare a şi fost făcută: meciul se va juca în Moldova sau la Constanţa. „În proporţie de 99 la sută, partida nu va avea loc la Craiova şi cred că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 28 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 58 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 17 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 51 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°