Un copil de numai un an a murit, la Beiuş, din cauza unui virus necunoscut. Fratele geamăn al acestuia a fost stabilizat de medici. Acesta a fost internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Medicii spun că este vorba despre un virus pe care încearcă să-l identifice.
Tragedia s-a produs după o vacanţă petrecută în Bulgaria şi în ţară împreună cu părinţii, informează Digi 24.
Unul dintre ei a fost internat la spitalul din Beiuş, după ce a început să se simtă rău. A făcut stop cardio-respirator şi a murit.
După câteva ore a ajuns la spital şi fratele geamăn, care acuza probleme de respiraţie. Medicii nu au reuşit să-şi dea seama care este cauza bolii, aşa că l-au trimis în Bucureşti, unde a fost stabilizat.
Specialiştii aşteaptă acum rezultatul analizelor trimise la Institutul Cantacuzino, pentru a afla cauza acestei tragedii.
"Eu, în cariera mea de pediatru, foarte rar am văzut o astfel de evoluţie rapidă. Intră în discuţie virusuri, microbi. Vom găsi răspuns numai după ce vom primi de la Cantacuzino aceste investigaţii", spune doctorul Ladislau Ritli, medic pediatru la Spitalul Muncipal din Oradea.
Un copil de numai un an a murit, la Beiuş, din cauza unui virus necunoscut. Fratele geamăn al acestuia a fost stabilizat de medici. Acesta a fost internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Medicii spun că este vorba despre un virus pe care încearcă să-l identifice.
Tragedia s-a produs după o vacanţă petrecută în Bulgaria şi în ţară împreună cu părinţii, informează Digi 24.
Unul dintre ei a fost internat la spitalul din Beiuş, după ce a început să se simtă rău. A făcut stop cardio-respirator şi a murit.
După câteva ore a ajuns la spital şi fratele geamăn, care acuza probleme de respiraţie. Medicii nu au reuşit să-şi dea seama care este cauza bolii, aşa că l-au trimis în Bucureşti