Constructorul american Chrysler a rezervat pentru LA AutoShow 2013 versiunea 300 S glazurată într-o vopsea specială “Dark Ceramic Grey” şi un interior în piele “Ambassador Blue”.
Distinctiv faţă de un 300 obişnuit, sedanul S pe 2014 afişează o grilă “Black Chrome” impozantă ce menţine această limuzină modernă într-un melanj de stil clasic-baroc. Chrysler 300 S accentuează în schimb liniile musculoase ale actualei generaţii lansate în 2011, prin geamurile laterale de mici dimensiuni şi aripile roţilor adânc decupate pentru a face faţă jantelor speciale, care standard sunt de 19 ţoli, dar care pot fi comandate şi pe 20 de ţoli la versiunea V8 HEMI.
Soluţia tehnică consacrată a rămas aceeaşi, adica clasicul motor faţă – tracţiune spate. Tipic american este şi cutia automată care este mult mai comodă în utilizare, atât în aglomeraţiile urbane, cât şi la drum lung.
Sub capotă, noul V6 Pentastar de 3.6 litri creşte marginal în putere, de la 290 CP şi 360 Nm, la 300 CP şi 380 Nm.
Monstruoasa versiune V8 HEMI de 5.7 litri pune la sol 370 CP, imprimându-i noului Chrysler 300 S 2014 un demaraj de 0-100km/h în 5 secunde.
La acesta din urmă, suspensia este tunată iar sistemul de frânare este ceva mai performant. Americanii oferă opţional şi un sistem integral All-Wheel Drive pentru mai multă siguranţă.
Stilistic, stopurile sunt plasate vertical pe muchia aripii si amintesc de elegantele modele Cadillac Eldorado si Ford Fourtynine ale anilor ’50. Suprafaţa vitrată laterală, luneta şi blocurile optice posterioare au o tentă fumurie. Interiorul primeşte finisaje ale tapiţeriei în piele duală (neagră şi albastră) iar consola, panourile şi planşa sunt decorate cu elemente carbon-mat. Ceasurile duble de bord au un desen modern, iluminarea în două nuanţe de albastru păstrând atmosfera glaciară. Display-ul central tactil, cu diagonala de 8,4 inci, grupează