Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Adevărul crede în independenţă editorială

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 august 2012 ·

De astăzi, noul redactor-şef al cotidianului Adevărul este Mihnea Măruţă. Sursa: RAUL STEF

Grigore Cartianu, cel care a deţinut până acum această funcţie, a fost numit, cu aceeaşi dată, director editorial al Adevărul Holding.

"Este prea devreme ca să spun ce voi face. Când vine cineva nou, vine şi cu idei de schimbare. Trebuie să cunosc echipa, modul de desfăşurare al lucrurilor. Predarea se face lin. Deocamdată, particip la şedinţele pe care Grigore Cartianu continuă să le conducă. Nu cunosc decât vreo două-trei persoane dintre angajaţii ziarului", a spus Mihnea Măruţă pentru EVZ.

Redactor şef la publicaţii din Cluj, din aprilie 2007 şi până în aprilie 2008 a condus redacţia "Cotidianul". Apoi, Măruţă s-a întors în Cluj şi s-a ocupat de portalul oradecluj.ro.

Despre plecarea de la Cotidianul circulă o legendă, confirmată pentru EVZ chiar de Măruţă. Pe vremea când era redactor-şef acolo, se pare că jurnalistul a primit un telefon de la Vîntu prin care i se cerea să nu publice un anumit articol.

Mihnea Măruţă a refuzat să facă ce i s-a cerut şi, mai mult, a cerut asigurări din partea patronului că nu va mai primi un astfel de telefon. Cum Vîntu nu i-a putut promite totala independenţă, Măruţă a demisionat.

În ceea ce priveşte independenţa editorială pe care o va avea la Adevărul, jurnalistul a spus: "În ultima lună s-a dovedit că în redacţia Adevărul se respectă independenţa editorială. Atitudinea editorială a fost alta decât se aştepta toată lumea, ţinând cont de patronat. Este un lucru foarte bun şi demonstrează că suntem independenţi editorial".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 51 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 2 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport. „Es

Cazul Tate: Dosarul de trafic de persoane va ajunge la judecată

Mediafax acum o ora
Tribunalul Bucureşti a decis că poate începe judecarea în cazul Tate. Este vorba despre dosarul de trafic de persoane în care sunt implicaţi fraţii Tate şi două românce. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile.

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

17°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°