Într-una din vechile noastre istorii literare, găsim următoarea caracterizare a lui G. Bariţiu: „…acest bărbat incomparabil şi în voinţă, şi în tăria şi curăţia caracterului său român, neînvins şi neschimbat în toate circumstanţ ele, s-a consacrat din tinereţele sale neîntrerupt şi cu tot zelul, în adevăratul sens al cuvântului, cu trup, cu spirit cu tot, pentru luminarea şi întărirea conştiinţei naţionale în toţi conaţionalii săi, pentru redobândirea drepturilor naţionale politice ale românilor, mai ales din provinciile austriece, şi pentru susţinerea acelor drepturi. El prin organul său naţional „Gazeta Transilvaniei” şi prin „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” făcu de la 1838 până la 1848 cele mai mari servicii întregii naţiuni române; el renăscu şi reînvie naţionalitatea în românii din Austria”. (Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la început şi până astăzi în ordine cronologică, Bucureşti, 1875, pp.145- 146)

Un bărbat al datoriei şi al faptei patriotice

George Bariţiu este un animator cultural, comparabil prin iniţiativele sale culturale cu Ion Heliade Rădulescu în Ţara Românească, cu Gh. Asachi şi Mihail Kogălniceanu în Moldova. Cultura secolului al XIX-lea din Transilvania este dominată de personalitatea lui George Bariţiu. În toate domeniile vieţii culturale transilvănene îl găsim pe Bariţiu ca pe un deschizător de drumuri.

În prelungirea activităţii reprezentanţilor Şcolii Ardelene, este înainte de toate un cărturar care-şi dă seama de foloasele „luminării” prin şcoală, prin învăţătura de carte.

„Era în 1835-1836 „– scrie Nicolae Iorga”. Pleiada marilor scriitori ardeleni se stinsese. Ei lăsaseră cărţi, dar nu erau şcoli. Cele mici, din vremea lui Iosif al II-lea, erau în decădere; cele mari se rezumau încă în şcoala înaltă din Blaj… «Şcoli sunt de lipsă, şcoli», p