Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi seară, după şedinţa CGMB în care a fost aprobat proiectul legat de autostrada suspendată, că speră ca, până la sfârşitul mandatului său, să se poată plimba pe aceasta, altfel spus lucrările să fie gata până în 2016, potrivit Mediafax.
"Până la sfârşitul mandatului, sper să mă plimb pe ea (pe autostradă - n.r.)", a spus edilul, care a precizat că lucrările ar putea începe, în funcţie de condiţiile meteo, în primăvara anului viitor.
Indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru autostrada suspendată propusă de primarul general Sorin Oprescu au fost aprobaţi, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), valoarea totală a investiţiei fiind estimată la peste 1,5 miliarde de euro.
Proiectul de hotărâre referitor la autostradă a fost aprobat cu 29 de voturi pentru şi 16 împotrivă.
Valoarea estimată a investiţiei este de 6,83 miliarde lei, din care aproape 58 de milioane reprezintă cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică.
Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi, că în cadrul parteneriatului public-privat pentru materializarea acestui proiect ar putea fi cooptaţi investitori din China, SUA, Rusia şi Coreea de Sud. "Nu vorbim despre bani de la buget, pentru că nu îi avem. Va fi un parteneriat public-privat", a spus Oprescu.
Proiectul autostrăzii suspendate, denumit "Închiderea inelului median de circulaţie la zona de nord", urmăreşte fluidizarea traficului pe marile artere.
"Soluţia proiectată prevede realizarea unui sistem rutier complex cu următoarea configuraţie: pe sectorul Virtuţii-Gravita dezvoltarea în lungul bulevardului Constructorilor şi apoi traversarea triajului Chitila, dezvoltarea la nord de calea ferată pe sectorul Griviţa-Poligrafiei cu o arteră cu şase fire de circulaţie, câte trei pe fiecare sen