Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCENDIU în Biştriţa: Trei case avariate, dintre care una distrusă în totalitate

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 august 2013 ·

Trei case din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost cuprinse de un incendiu sâmbătă dimineaţă, una dintre locuinţe fiind distrusă în totalitate, iar celelalte două având avarii la acoperiş, fără să fie înregistrate victime, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat, sâmbătă, că pompierii au fost anunţaţi, în jurul orei 6.00, că o casă din comuna Dumitra a fost cuprinsă de flăcări.

"În momentul în care s-a ajuns la faţa locului, o casă era afectată aproape în totalitate de incendiu. Este vorba de imobilul care ardea înainte ca pompierii să ajungă la locul intervenţiei. La cea de-a doua casă au fost afectate tavanul şi acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 60-70 de metri pătraţi, în timp ce acoperişul celei de-a treia case a fosta afectat pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi. Nu au fost victime omeneşti. Locatarii acestor case s-au autoevacuat. Am intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă, iar într-o oră, focul a fost stins", a declarat Marius Rus.

Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului au intervenit şi pompierii voluntari din comună, dar şi localnicii.

Cele trei case se aflau una lângă alta, iar focul s-a extins cu repeziciune. Deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului şi nici valoarea pagubelor.

Trei case din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost cuprinse de un incendiu sâmbătă dimineaţă, una dintre locuinţe fiind distrusă în totalitate, iar celelalte două având avarii la acoperiş, fără să fie înregistrate victime, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat, sâmbătă, că pompierii au fost anunţaţi, în jurul orei 6.00, că o casă din comuna Dumitra a fost cup

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum o ora
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 2 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 4 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum 2 ore
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 6 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 3 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 8 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°