Rivalitatea va creste intre SUA si China, ceea ce nu are cum sa nu aiba implicatii de ordin strategic Pe vremuri se folosea o butada pentru a descrie rolul SUA in economia mondiala, care suna astfel: cand economia americana stranuta, cea mondiala raceste. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Prin cat reprezinta in PIB-ul mondial, prin modul in care deciziile FED-ului afecteaza pietele de capital internationale, prin marimea pietei interne, care este cea mai primitoare pentru marfuri si servicii ce provin din toate colturile lumii, SUA raman un centru vital al economiei globale. Uniunea Europeana reprezinta cel mai mare bloc comercial din lume, iar Japonia, in mod traditional, a facut parte din triada "greilor" postbelici.
Se vorbeste de "noii grei" ai economiei mondiale, care ar include China, India, Brazilia si Rusia. Dar China are performantele cele mai notabile, care fac pe multi sa cada pe ganduri. Nu demult, Stanley Fischer, guvernator al bancii centrale a Israelului si fost numarul 2 la FMI, s-a adaugat celor care vad China prima putere economica a lumii in urmatoarele doua decenii. Etrapolarile pot fi inselatoare, economia reala nu are un singur sens, dar este greu sa omitem tendinte din ultimele doua decenii. Acum 15 ani am auzit voci care anuntau incetinirea ritmurilor de crestere in China, care preziceau tensiuni interne, sociale si politice necrutatoare; vocile au grait tot asa si la inceputul deceniului. Viata a invalidat asemenea anticipari, care s-au dovedit, in buna masura, un "wishful thinking", originat si in teama noastra (a europenilor si americanilor) de emergenta unui colos asiatic. Sa nu uitam ca populatia Chinei este de peste 1,3 miliarde de sufleteâ¦
De mai bine de doua decenii, rata de crestere a PIB-ului chinezesc este de 8%-9% in medie anual; in 2006 se profileaza o crestere de peste 10%. Rezervele valutare au ajuns la pe
