Cu doi ani şi ceva în urmă, mai precis în iunie 2010, publicam în revista Historia eseul 26 martie 1901: Să punem capăt cheltuielilor nebune! Sursa: Octavian Cocoloş
În anul de graţie 1901, România lui Carol se confrunta, începând cu 1897, cu una dintre cele mai mari crize financiare din istoria modernă.
Succedând Guvernului Conservator, care încercase soluţionarea crizei prin sporirea taxelor şi impozitelor, Guvernul Liberal al lui D.A. Sturdza a purces, prin Legea asupra măsurilor reclamate de echilibrarea Bugetului Statului din 26 martie 1901, la o soluţie înfăţişată astfel de Emil Costinescu, ministrul Finanţelor, în Raportul asupra Bugetului:
"Care este cauza situaţiunii financiare nenorocite de care suferă astăzi ţara? Neapărat numai cheltuielile nebune. Atunci leacul este de la sine arătat: să restrângem cheltuielile“.
Nu întâmplător m-am ocupat la vremea respectivă de un moment petrecut cu peste un secol în urmă.
Mi s-a părut – şi nu m-am înşelat – că în 2010 se reedita, în istoria României, dar şi a Europei îndestulate – situaţia din 1901.
Criza financiară din 1901 îşi avea cauza în pierderea măsurii în materie de cheltuieli publice.
Criza din 2010 îşi avea o cauză asemănătoare.
Ani întregi, regimurile conduse de Ion Iliescu, direct sau din culise, practicaseră una dintre cele mai nenorocite mituiri politice:
Pomeni date unor numeroase categorii sociale nu numai pentru ca aceştia să-i voteze pe PSD-işti până la sfârşitul veacurilor, dar şi pentru ca să închidă ochii la prăduirea ţării de către baronii centrali şi locali.
Miluită cu ajutoare sociale, scutiri de taxe şi de impozite, locuri cu duiumul în aparatul bugetar, populimea nici măcar nu mai bombănea la priveliştea îmbogăţirii ciocoilor travestiţi în oameni de Stânga.
Din nenorocir