Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Millennium a crescut creditarea, dar pierderile s-au adâncit

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 aprilie 2013 ·

Millennium Bank, subsidiara locală a grupului portughez cu acelaşi nume, a raportat anul trecut pierderi de 23,8 milioane de euro, cu o treime peste nivelul din 2011, după creşterea puternică a provizioanelor în ultimul trimestru, potrivit datelor publicate de grupul portughez.

Banca raportase după primele nouă luni o pierdere în scădere, de 10 mil. euro, dar rezultatul negativ s-a adâncit în ultimul trimestru după un audit special cerut de BNR, care a forţat multe bănci să-şi ajusteze nivelul garanţiilor şi să constituie provizioane suplimentare pentru a acoperi eventualele pierderi din credite neperformante.

„Creşterea pierderilor se datorează nivelului ridicat de provizionare. Cos­tu­rile operaţionale au scăzut pentru al treilea an consecutiv datorită politicii stricte de control al cheltuielilor“, potrivit unei prezentări a grupului. Cheltu­ie­lile operaţionale au scăzut cu 12% anul trecut, până la 34 mil. euro. Conco­mitent, veniturile operaţionale au crescut cu echivalentul a un milion de euro şi au ajuns la 31 mil. euro.

Veniturile mai mari vin în contextul în care Millennium Bank şi-a majorat cu 10% portofoliul de credite, până la 436 mil. euro. Spre comparaţie, la nivelul întregului sistem bancar creditarea a stagnat anul trecut la echivalentul a 51 mld. euro. Depozitele atrase de la clientelă au crescut în acelaşi timp cu peste 13%, la 311 mil. euro.

Totodată, Millennium şi-a majorat cu 80% expunerea pe titluri de stat româneşti, până la 88 mil. euro. Cea mai mare parte a titlurilor din portofoliu au scadenţa mai mică de un an. Ultimul trimestru a marcat însă o schimbare de direcţie în ceea ce priveşte politica de investiţii în titluri de stat, valoarea portofoliului scă­zând cu 11% faţă de nivelul record de 99 mil. euro atins la sfâr­şitul lunii septembrie.

Millennium a intrat pe piaţa din Româ­nia abia în toamna lui 200

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 52 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 28 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°