Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 8.000 de femei din cadrul Poliţiei, audiate pentru descoperirea eventualelor cazuri de hărţuire sexuală

Publicat in Antena 3, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Din cauza scandalului sexual din poliţie, ministrul de Interne a dispus un control drastic în toate judeţele. Începând de astăzi, cele peste 8.000 de femei angajate în poliţie vor fi chestionate de psihologi şi sociologi în legatură cu eventuale acte de harţuire sexuală.

Femeile angajate în poliţie au venit de la primele ore ale dimineţii la audieri. Echipe formate din specialisti în resurse umane, sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri de la controlul intern vor aplica şi un chestionar cu privire la avantajele şi dezavantajele statutului femeii în poliţie, tendinţe de discriminare şi hărţuire la locul de muncă.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor susţin că această anchetă desfăşurată la nivel naţional afectează imaginea femeii-poliţist în faţa cetăţeanului.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, joi, că în cazul controalelor declanşate la toate inspectoratele de poliţie din ţară este urmărită partea care se vede mai puţin şi care ţine de comportament.

"Să terminăm odată, trebuie să rupem pisica! Înţeleg că vor mai fi nişte probleme pe la Ilfov, pe la Sibiu, dar nu ştiu încă, aşteptăm rezultatele verificărilor", a spus ministrul Radu Stroe, la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Controalele dispuse de ministrul Stroe vin în urma scandalului declanşat în seara de 26 decembrie, când poliţista Melania Renghea de la Poliţia Balş şi fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susţine că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.

Din cauza scandalului sexual din poliţie, ministrul de Interne a dispus un control drastic în toate judeţele. Începând de astăzi, cele peste 8.000 de femei angajate în poliţie vor fi chestionate de psihologi şi sociologi în legatură cu eventuale acte d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum 49 minute
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum o ora
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 53 minute
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 3 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°