Întrebat dacă va concedia persoana responsabilă de modificarea ordonanței de urgență prin care salariile compensatorii ale foștilor angajați ai instituțiilor comasate în ASF erau impozitate cu 85%, premierul Victor Ponta a răspuns că „nu va da public pe nimeni afară”. Sursa: Agerpres
Ponta a explicat că ministerul de Finanțe a prezentat în ședința de guvern o versiune a ordonanței, ea a fost modificată în timpul ședinței dar, spre Monitorul Oficial a plecat varianta nemodificată.
„Ministerul de Finanţe a venit cu o varianţă în şedinţa de guvern, varianta cu toţi la un loc şi aici este opinia destul de conservatoare, ca să zic aşa, şi a domnului Voinea şi a domnului Gherghina - când se poate să punem taxe punem cât mai multe. Noi, în şedinţa de guvern am modificat, eu am spus pe stenogramă, am venit cu un alt text, după care însă a plecat textul iniţial. Deci, am descoperit problema”, a explicat premierul.
Întrebat cine este vinovat, el a spus: „Proasta organizare a guvernului şi am grijă să nu se mai întâmple”. El a mai spus că „public” nu va fi nimeni concediat.
CITEȘTE ȘI: Americanii critică gafa guvernului: impozitarea cu 85% creează un precedent periculosPe cine va demite Ponta din cauza extinderii Ordonanţei de impozitare a salariilor compensatorii?GAFĂ IMPARDONABILĂ a GUVERNULUI. Ponta susține că a supraimpozitat „din greșeală” veniturile managerilor de la stat și privat | VIDEO