Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Fondurilor Europene: "Eu am nevoie de foarte mulți experți. Dacă va însemna să luăm 3000 de experți, îi vom lua". VEZI cu cât ar urma să fie plătiți aceștia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 iunie 2013 ·

Pentru că își dorește ca cele câteva mii de proiecte depuse pe fonduri europene să fie finalizate până la finalul lunii iulie, ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici a afirmat că dacă pentru finalizarea acestor dosare va fi nevoie de angajarea a 3000 de experți privați atunci vor fi angajați 3000 de experți. Sursa: AGERPRES

"Eu am nevoie de foarte mulţi experţi. Eu vreau să terminăm tot, cum am promis, până la final de iulie. Adică toate acele mii de proiecte depuse de foarte mult timp vreau să fie finalizate până la final de iulie. Asta înseamnă că, dacă va însemna să luăm 3000 de experţi, vom lua 3000 de experţi. Deci vreau să terminăm cu aceste restanţe ale statului faţă de beneficiari", a spus, joi, Teodorovici, citat de Mediafax.

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că săptămâna viitoare va fi trimisă comanda pentru cele 31 de companii care au fost selectate și cu care s-a încheiat un acord pentru a depune CV-urile experților.

"CV-urile se vor depune de către aceste companii. Va fi o comisie de evaluare formată din membri ai ministerului nostru şi ai fiecărui AM în parte pentru că e normal ca ei să fie cei care să decidă persoanele cu care vor lucra, urmând ca după aceea, în funcţie de fiecare, cum îşi îndeplineşte activitatea zilnică, să fie plătit de ministerul nostru, conform contractului", a adăugat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene a spus că instituția pe care o conduce s-a concentrat pe plata zilnică a experților, astfel încât profitul companiilor să fie limitat, inclusiv cu toate cheltuielile administrative, la 10% din tariful zilnic de 280 euro.

"Noi am încercat să schimbăm puţin abordarea, pentru că până în prezent se contractau companii, ceea ce însemna că marea parte a sumelor respective se duceau ca profit al companiilor. Ideea e să încurajăm expertiza în piaţă şi avem nevoie să vină expertiza către noi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 18 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 19 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°