„Hollywood-ul este în pană de idei. Veniţi la IndieLisboa să vedeţi ceva nou” - aşa sună sloganul unuia dintre evenimentele cinematografice cele mai pline de nerv, culoare şi îndrăzneală din lume. De-a lungul celor zece ediţii, Festivalul Internaţional de Film Independent de la Lisabona s-a concentrat asupra filmelor de profil realizate în toată lumea, fără discriminare de gen, lungime sau format.
Nici în acest an, mai ales că este o aniversare rotundă, festivalul nu a făcut excepţie. Cu nouă secţiuni care de care mai incitante, IndieLisboa a acoperit o zonă de interes cinematografic extrem de actuală şi atractivă: actuală pentru că mai toate cinematografiile lumii se află în criză financiară şi atractivă fiindcă presupune idei briliante în locul bugetelor impresionante. În ultimii ani, chiar şi marile studiouri hollywoodiene şi-au creat divizii independente, deşi filmele realizate sub această etichetă presupun în primul rând independenţă financiară (măcar parţială) şi abia apoi independenţă creativă (şi, de aici, film de autor). Aceste două priorităţi sunt inversate în cazul cinematografiilor europene.
Revenind la festivalul desfăşurat în capitala portugheză între 18 şi 28 aprilie, acesta a strâns în secţiunile sale genuri, teme şi subiecte pe toate gusturile cinefililor. Competiţia Internaţională, de exemplu, a fost gândită ca un pariu pe regizorii debutanţi sau aflaţi la al doilea film, incluzând filme ale acestora nedifuzate în Portugalia şi finalizate în anul curent sau în cel precedent, indiferent de gen - de la film de ficţiune, animaţie, documentar sau film experimental. Competiţia Naţională, pe de altă parte, a avut ca scop obţinerea recunoaşterii naţionale şi internaţionale pentru scurt-metrajele şi lung-metrajele portugheze realizate în 2012 şi 2013. Observator (secţiune necompetitivă) a inclus unele dintre cele mai importante titluri ale