Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Constantinescu participa la funeraliile lui Vaclav Havel, la invitatia presedintelui Traian Basescu

Publicat in HotNews, vineri 23 decembrie 2011 ·

Fostul presedinte Emil Constantinescu participa, vineri, la funeraliile fostului lider ceh Vaclav Havel, el calatorind spre Praga alaturi de actualul sef al statului, Traian Basescu, la invitatia acestuia, cu aeronava prezidentiala, anunta Mediafax. Intr-un comunicat transmis de Biroul de presa al lui Emil Constantinescu se precizeaza ca funeraliile fostului presedinte ceh Vaclav Havel au loc vineri, intre orele 12.00-14.00, la Catedrala Sf. Vit, Vaclav si Vojtech din Castelul din Praga.

"Invitatia de participare a fost transmisa la Cabinetul presedintelui Constantinescu din partea Cancelariei Presedintiei Cehiei prin intermediul Ambasadei Republicii Cehe la Bucuresti. La funeralii au primit invitatii cate un reprezentant din partea statelor: presedinte, prim ministru sau un reprezentant al acestora. Lor li s-au adaugat, pe o lista separata, prietenii presedintelui Havel propusi de familie si de cei apropiati fostului presedinte. Pe lista prietenilor figureaza, printre altii, si fostul presedinte al Poloniei Lech Walesa, fostul presedinte al SUA Bill Clinton, fostul presedinte al Bulgariei Jelio Jelev si fostul presedinte al Sloveniei Milan Kucan", se arata in comunicat.

Potrivit sursei citate, fostul presedinte Constantinescu a acceptat invitatia lui Traian Basescu de a merge la Praga cu aeronava prezidentiala: "In vederea participarii la acest trist eveniment, presedintele Constantinescu a acceptat invitatia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a calatori cu aeronava prezidentiala cu care domnia sa se va deplasa la Praga in cursul zilei de vineri".

Conform protocolului aprobat de Presedintia Ceha, invitatii de pe cele doua liste vor urma un traseu separat pentru accesul la Castel si la Catedrala. Seful statului va fi insotit de ambasadorul acreditat la Praga, iar invitatul special de primul consilier al ambasadorului.

@N

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 29 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 42 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°