Cap si pajura China se teme inca de o confruntare fatisa cu Statele Unite. De aceea, ea duce o politica multilaterala, tinzind spre un statut de superputere, iar cresterea sa se incadreaza in procesul globalizarii. Dar China nu uita umilinta la care a fost supusa de catre ocupantii occidentali la sfirsitul secolului al XIX-lea, apoi de catre cei japonezi la inceputul celui urmator, astfel incit, cu tenacitatea-i cunoscuta si cultura sa milenara, va face totul sa acceada din nou acolo unde a fost pe vremea Imperiului de Mijloc. In dorinta de a evita o destramare de tip U.R.S.S., ea mentine un stat puternic, condus tot mai mult de pragmatism si tot mai putin de ideologie. Strategia S.U.A. in fata amenintarii chineze este una de incercuire strategica, cu ajutorul Japoniei, Taiwanului, Noii Zeelande, Australiei, Indiei, Singapore si a altor tari din Asia de Sud - Est ca si din Extremul Orient post-sovietic (Kazahstanul, Tadjikistanul, Kirgistanul si Uzbekistanul). China incearca sa reziste inclestarii si „ataca" la rindul sau, in Africa si America Latina, in incercarea de a beneficia de resursele importante de materii prime ale acestor zone, ca si de pietele lor de desfacere tot mai interesante, plus intretinerea de relatii speciale cu Rusia, in pofida mai vechilor animozitati, cu care a incheiat un „parteneriat strategic" bilateral, in cadrul nou infiintatei Organizatii pentru Cooperare de la Shanghai (2001), Iranul, Siria si alte tari islamice. Spre pilda, pina in 2010, China si-a propus o triplare a schimburilor sale comerciale cu lumea araba. Alti parteneri importanti: Brazilia, Venezuela, Nigeria si chiar India. E ca un joc pe o imensa tabla de sah ce se intinde pe tot globul, transformindu-se treptat intr-o confruntare globala. Calul troian ramine Taiwanul, foarte bine inzestrat militar si economic de catre americani si de japonezi, pentru care ramine un obiectiv s