Impresarul Ana Maria Prodan i-a răspuns dur lui Ioan Becali, agent FIFA fără licență, după ce acesta din urmă a amenințat-o de față cu soțul ei, fostul fotbalist Laurențiu Reghecampf. Sursa: Vlad Stănescu
Între impresarii Ana Maria Prodan și Ioan Becali se poartă în aceste zile un război al declarațiilor. După ce vărul lui Gigi Becali a amenințat-o pe femeia-procurator, aceasta a replicat hotărât, în această seară, la emisiunea „Drept la țintă”, de la postul Kanal D.
„S-au dus vremurile în care eram amenințați că vom fi băgați în portbagaj! M-a amenințat de față cu soțul meu! Cu ce să mă sperie el pe mine? Nu vă uitați la el? Își trăiește ultimii ani! E o umbră a celui pe care l-am admirat. Nu mai există pentru mine”, a spus, printre altele, soția fostului stelist Laurențiu Reghecampf, nelăsându-se intimidată de influența clanului Becali.
Scandalul a pornit de la faptul că Ana Maria Prodan continuă să țină legătura cu Adrian Mutu, pe care frații Becali îl reprezintă din umbră.
Ana Maria s-a certat, în trecut, și cu Gigi Becali, patronul Stelei reproșându-i mijlocașului Nicolae Dică faptul că nu rupe contractul cu femeia-impresar, pentru a semna cu firma verilor săi.