După publicarea Raportului întocmit de Comisia Parlamentară de anchetă în cazul Monica Ridzi, tipăream în Jurnalul Naţional, sub titlul Parlamentul şi-a îmbunătăţit imaginea, o radiografie a activităţii desfăşurate de comisie. Salutând faptul că, întâia oară în istoria noastră postdecembristă, "o comisie de anchetă parlamentară şi-a finalizat lucrările cu o concluzie vizând o decizie concretă", atrăgeam atenţia asupra punctelor slabe ale activităţii comisiei.

Plecând de la observaţia făcută de Dan Tapalagă pe Hotnews, evidenţiam drept condiţie esenţială a activităţii unei astfel de instituţii imaginea de obiectivitate: "Într-o acţiune precum descoperirea adevărului, fie ea desfăşurată de presă, de Parchet sau de o comisie parlamentară, mai ales dacă are loc pe scena publică, fundamentală rămâne impresia de obiectivitate".

Sub semnul acestei condiţii arătam că, în cazul Ridzi, membrii Comisiei n-au dovedit o singură clipă preocuparea de a demonstra că sunt interesaţi de descoperirea adevărului, şi nu de o răfuială politică. Printre alte argumente în sprijinul acestei teze evidenţiam prostia unor membri ai comisiei de a se antepronunţa înainte de finalizarea lucrărilor.

"În descoperirea adevărului, membrii unei comisii de anchetă parlamentară nu trebuie să lase o clipă impresia că ştiu adevărul până nu se finalizează lucrările." La vremea când scriam comentariul nu-mi imaginam că nu peste mult timp se va înfiinţa o altă comisie de anchetă parlamentară împotriva unui ministru. Cu toate acestea scriam că, pentru a întări credibilitatea formulei de anchetă parlamentară, o posibilă altă comisie trebuie să ţină cont de greşelile Comisiei Ridzi.

Şi, prin asta, credibilitatea Parlamentului s-ar impune: "O rapidă modificare a Regulamentului prin care să se interzică apariţia la tv şi în presă în general, cu de-claraţii, a membrilor