Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu metropola la notar

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

Zona Metropolitană Craiova nu este încă recunoscută oficial, din pricina nehotărârii comunităţilor limitrofe.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova“ nu poate lua naştere din pricina nehotărârii sateliţilor. Tocmai când erau în faza de legalizare la notariat, autorităţile din Bănie au fost nevoite să renunţe pentru că două dintre comunităţile care şi-au anunţat asocierea au decis să mai dezbată. Primăriile din Şimnicu de Sus şi Gherceşti au anunţat că intrarea lor în asociaţie nu mai este certă până la o nouă analiză în consiliile locale. „La primărie au sosit adrese de la Gherceşti şi Şimnicu de Sus în care municipalităţii i se solicită să ia în considerare o reevaluare a participării acestor comune la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. Departamentul juridic urmează să dea soluţia în această situaţie. Până atunci însă, statutul asociaţiei nu poate fi legalizat la notariat, întrucât procedura a fost întreruptă“, a spus purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova, Carmen Licu.

Pentru crearea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova“ a fost nevoie de hotărârile de consiliu ale comunelor care au vrut să se asocieze. Potrivit legii, pentru ieşirea din asociere este nevoie tot de hotărâri de consiliu. Constantin Staicu, consilier local din Şimnicu de Sus, spune că administraţia nu a decis să iasă din raza metropolei. „Este vorba de o analiză pe care o vor face consilierii locali în şedinţa de mâine. Atunci, practic, se va decide dacă rămânem în asociaţie, aşa cum s-a şi hotărât, sau dacă nu“, a afirmat Constantin Staicu. Graţie acestei organizaţii, în Craiova şi în vecinătate pot fi făcute investiţii în infrastructura de interes urban, zonal şi regional, prin Programul Operaţional Regional. Faţă de majoritatea celorlalte comune din ţară, membrele Zonei Metropolitane pot beneficia şi de obi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Rapoarte contradictorii privind găsirea elicopterului preşedintelui iranian

Mediafax acum 21 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 49 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°