Muzica o priveşte ca pe raţiune de a exista şi spune că nu se poate imagina fără ea. Dincolo de sunet, îşi mai găseşte uneori refugiu într-un alt univers creativ, cel al publicităţii.

Radu Constantinescu a intrat în Corala academică a Filarmonicii Oltenia în feburarie 2007, dar întâlnirea cu scena s-a produs cu mult timp în urmă, chiar în vremea anilor de liceu. În clasa a XI-a, timp de şase luni, a colaborat cu Teatrul Liric Elena Teodorini, ca membru în orchestra instituţiei. A iubit mai mult muzica simfonică decât opera, iar de când este parte din cor se simte împlinit.

Pe scenă, alături de Tudor Gheorghe

Seninătatea şi fragilitatea sa contrastează puternic cu energia şi forţa pe care le investeşte din plin într-un parcurs profesional pe care l-a aşezat categoric sub semnul evoluţiei frumoase. „Nu este deloc uşor în cor, dar este ceea ce vreau eu. Cineva îmi spunea că atunci când o coardă se strică la un instrument o înlocuieşti, nu la fel pot sta lucrurile când te părăseşte vocea. Trebuie să fii mereu atent. Îmi place că fac parte dintr-o echipă care merge într-o singură direcţie“, spune Radu, bariton în cadrul corului. A plâns pe scenă la primele aplauze primite, încercând un sentiment profund de regret că se termină. Cea mai frumoasă amintire ca muzician o leagă de anul în care a fost inaugurat centrul Craiovei, când a cântat cu maestrul Tudor Gheorghe în faţa a peste 60.000 de oameni.

Întâi vioara, apoi viola şi pianul

Povestea lui Radu în lumea muzicii îşi are rădăcinile în copilărie, ca la majoritatea celor ce aleg acest destin. A studiat viora, apoi viola, de care s-a şi îndrăgostit şi pentru care a avut doi îndrumători: mama sa, Verginica Dina, şi profesoara Elena Oraveţ. Pianul a intrat în viaţa lui Radu Constantinescu în clasa a treia, iar studiul lui l-a încheiat în anul III de facultate. Cu viola a mers la