Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google se pregăteşte de război cu parolele: Vezi propunerile a doi reprezentanţi ai gigantului

Publicat in Romania Libera, luni 21 ianuarie 2013 ·

Eric Grosse şi Mayank Upadhyay, doi reprezentanţi ai Google sunt pe cale să provoace o dezbatere revoluţionară în domeniul calculatoarelor: propun eliminarea parolelor în viitor şi înlocuirea acestora cu diferite dispozitive fizice care vor securiza conturile online, relatează Wired, citat de b1.ro.

„Ca multă lume din industrie, credem că parolele şi cookies-urile nu mai sunt suficiente pentru a ţine utilizatorii în siguranţă", au spus cei doi în lucrarea publicată în jurnalul academic „IEEE Security&Privacy".

Conceptul ce se află la bază nu este nou: stick-uri USB care să protejeze utilizatorul. Cei doi s-au gândit la un card criptat care va introdus în computer. Pentru ca acesta să funcţioneze, în viitor majoritatea site-urilor şi programelor vor trebui să se supună unui standard unic de recunoaştere.

„Şi alţii au încercat o asemenea abordare, dar nu au avut foarte mult succes la clienţi. Recunoaştem că abordarea noastră este încă speculativă până suntem acceptaţi, dar suntem dispuşi să testăm şi cu alte site-uri", mai spun cei doi în propunerea lor revoluţionară.

Nu trebuie să aşteptăm ca inginerii Google să realizeze protocolul universal şi anumite site-uri să-l implementeze pentru a avea o lume fără parole. Ea deja există, dar nu trebuie să vă gândiţi mai departe de intrarea în gadget. Pentru site-uri, încă nu există soluţii, iar aici Google ar putea să îmbunătăţească situaţia.

Google a vorbit deja de produsele Yubico. Firma fondată în 2007 are un card care se introduce în USB sau poate comunica prin intermediul tehnologiei Near Field Communications şi transmite o parolă unică, ce se schimbă mereu. Avantajul sistemului este că nu are nevoie de instalare şi funcţionează cu orice sistem din lume. Tot Yubico are un produs numit Nano, care reprezintă practic un card de memorie introdus în calculator. Apoi îl atingem şi oferă o parolă c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 39 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°