Crâşma avea o uşă de stejar cam otova, dar mare, zdravănă, cioplită de moş Leon. Că tare se mai pricepea la toate moş Leon! Făcea ori dregea tot ce vrei: căruţe, vermorele, hornuri, sobe.

La noi, pe când se făcuse întovărăşirea, înainte şchiopătoarea colhozului, pe dealul Doamnei era un smârc, în care se înfundau mereu atelajele călătorilor. Cărăuşii, care îşi duceau veacul la crâşma lui moş Leon, se târguiau cum puteau cu muşteriii, ca să-i ajute cu cai la trecerea smârcului.

Venea, de o pildă, tovarăşul Săcăleanu, un fel de ajutor de băgător de seamă de la M.A.T, om aprig şi cam ututui, gata oricând să explodeze ca glontele pe ţeavă. Nenea Toma se săturase de el cum câinele a linge sare. Aşa că urmărea îndeaproape pe nenea Toader, care era la rând (v-am spus sau, dacă nu, vă spun acu: cărăuşii se rânduiau într-o ordine bine stabilită, dar nebănuită de muşterii).

- Băi, ai grijă! îi zicea lui Toader, când îl vedea intrând pe tovul Săcăleanu. Vine Căcăleanu ceala!

Nenea Toader era gata pregătit, încordat ca arcul bine strunit, chit că părea dus cu gândul în altă parte. Că principalul lucru la târguială este să nu te arăţi prea pătimaş. Tovarăşul Săcăleanu avea un mânzoc la docar, care nu ar fi putut trece smârcul nici să-i bagi un chiperi roş în dos. Aşa că Săcăleanu începu cu jumătate de gură:

- Şi cât zici că ceri, ca să mă treci cu slăbăturile celea de gloabe?

- Care slăbături?

- Nu vezi că li se văd coastele, bre? Parcă-s nişte mâţe ogrijâte.

- Căişorii mei, mâţe ogrijâte!? sări ca ars nenea Toader. Iştia, cum îi vezi, trag şi molotoave, dacă vrei să ştii dumneatale. Ba şikiroave. Pe vremea ceea am tras cu căişorii iştia şi pe cucoana Caliopa a cuconului Grigore Zipescu, dacă ştii cine-o fost aceala. Era prin '38. Şi-mi zice conu Grigore într-o zi, era prin martie ca acuma: „Todiriţă, o scoţi?”. „Cucoane, zic, n-am băg