Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine într-o postare pe blog că reformarea justiţiei prin MCV şi succesul acordului cu FMI pot face diferenţa pentru viitorul economic al României, asigurând o rată de creştere anuală de 4% din PIB.
"De ce trebuie să ne preocupe foarte mult MCV? De ce trebuie să avem un Foarte Mare Interes în succesul FMI? Pentru că aceste două programe pot face diferenţa pentru viitorul economic al României. În câţiva ani România ar putea să crească cu 4% pe an şi să prindă din urmă restul Europei. Sau nu. Aceste programe pot relansa potenţialul economic al României, să atragă investitori din Marea Britanie şi din alte părţi şi să întoarcă declinul din competitivitatea României. MCV plus FMI egal 4%", afirmă Martin Harris.
El arată că în această săptămână au fost evaluări pe ambele programe.
"Pe MCV, Comisia Europeană a înregistrat progrese importante într-un an dificil. Înalta Curte continuă să finalizeze cazuri de corupţie la nivel înalt de durată lungă. Hotărârile Curţii Constituţionale au fost implementate, ANI şi-a continuat activitatea de întărire a integrităţii în viaţa publică. Au fost veşti bune şi la începutul acestui an, cu legislaţia privind distribuţia cauzelor în instanţe care a deschis drumul pentru intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă astăzi, 1 februarie (intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă a fost amânată pentru 15 februarie - n.r.)", notează Harris.
El arată că, privind mai departe, noul Parlamentul trebuie să îşi asume rolul de a duce mai departe Strategia Naţională Anticorupţie.
"Noua lege privind Statutul parlamentarilor şi propunerea de cod de conduit oferă o oportunitate pentru a asigura că solicitările de ridicare a imunităţii vor primi răspuns rapid şi transparent şi pentru Parlament să demonstreze că aleşii nu sunt deasupra legii", spune am