Un număr de 11 locuri de joacă din municipiul Suceava se află în mai multe stadii de modernizare.
Potrivit municipalităţii sucevene, pe lângă cele trei locuri de joacă, care sunt situate pe străzile Universităţii, Samuil Isopescu şi Alexandru cel Bun vor fi modernizate altele aflate la Liceul cu Program Sportiv, Belvedere, Luceafărului şi Lalelelor.
Modernizarea celor 11 locuri de joacă face parte dintr-un proiect de reabilitare a celor 73 de locuri de joacă existente în municipiul Suceava. Acestea vor fi modernizate după modelul celui din Parcul Universităţii.
Prin acest proiect au fost deja reabilitate anul trecut alte zece locuri de joacă. Trei dintre acestea sunt situate în cartierul Burdujeni, pe străzile Tineretului, Amurgului şi Florilor, iar restul pe Aleea Venus, în cartierul George Enescu, pe strada Octav Băncilă în cartierul Zamca, pe strada Oituz, pe strada Staţiunii în cartierul Obcini, dar şi cel din parcul de la Gara Iţcani.
Investiţia se ridică la aproximativ 550.000 de lei şi este necesară deoarece actualele locuri de joacă nu mai sunt funcţionabile, multe din ele nu mai sunt autorizate, şi unele sunt chiar periculoase pentru copii.