Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu şi-a pus cenuşă-n cap!

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Decarul „viola“ şi-a cerut din nou scuze faţă de colegi, antrenor, fani şi conducere pentru că a întârziat la reunirea de marţi. Românul s-a jucat prea mult cu răbdarea Fiorentinei. Dacă nu-şi găseşte echipă din ianuarie, la prima recidivă Mutu va fi dat afară.

Antrenorul Sinişa Mihajlovici şi coechipierii au acceptat fără prea mari reţineri scuzele, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre conducerea Fiorentinei, care nu-i va mai tolera lui Mutu actele de indisciplină.

Deşi Adrian le-a promis că de acum înaintea va fi un jucător model şi le-a cerut să-i mai acorde o şansă, conform Corriere dello Sport, şefii grupării toscane au ajuns la capătul răbdării. Cu toate că i-au acordat această şansă românului, i-au subliniat că este ultima şi că, în cazul în care nu-şi găseşte un alt angajament din luna ianuarie, îl vor da afară la prima abatere.

Decizia este una radicală, dar în joc este imaginea clubului! Preşedintele Andrea della Valle s-a săturat de scandalaruile lui Mutu şi este gata să-l dea drept exemplu, chiar dacă asta ar însemna să piardă câteva milioane de euro, cât ar încasa pe el în eventualitatea unui transfer.

S-a antrenat la sala de forţă

Antrenorul Sinişa Mihajlovici, cel mai dezamăgit de comportamentul lui Mutu, e hotărât să pună şi el piciorul în prag. Sârbul nu-i va mai lua apărarea, iar de acum înaintea aşteaptă totul de la el, au mai scris italienii. Fanii, pentru care Mutu este un idol la Florenţa, cer şi ei mai multe de la el. Ei vor ca de acum înainte să vadă mai multă transpiraţie şi goluri din partea atacantului de 31 de ani.

Între timp Mutu pare a-şi fi luat rolul de băiat bun în serios. Deşi a întârziat la antrenamentul de marţi, primul după Crăciun, acesta a ajuns într-un final la stadion, unde s-a pregătit separat la sala de forţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 25 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°