Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie când faceţi abonament nou cu un număr vechi

Publicat in Capital, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Un tânăr a primit de la Orange numărul care anterior aparţinuse unei firme falimentare, fiind asediat cu sute de apeluri \"toxice\".

Legal, companiile de telefonie sunt obligate să vă prezinte istoricul numărului pe care îl primiţi.

Asaltat de apeluri

La sfârşitul anului trecut, Dan şi-a făcut un abonament nou la telefon. După vreo două săptămâni, a început să primească telefoane: "Alo, vrem să trimitem şi noi un pachet". L-au sunat vreo cinci persoane, s-a mirat şi s-a gândit că e vreo greşeală. "Am dat o căutare pe internet şi am aflat că numărul a aparţinut unei firme de curierat", spune Dan.

Mai târziu, cam la o lună au început să primească mesaje de la bănci: "Vă reamintim că trebuie să plătiţi rata la bancă". "Le-am cerut celor de la bancă să nu mă mai sune, iar replica a fost: «Nu putem să vă scoatem din baza de date fără acordul celui care a făcut creditul şi care a indicat acest număr în contract». Dacă a făcut un credit ipotecar pe 30 de ani, o să mă sune lunar să-mi ceară să plătesc rata?".

Un număr folosit stă trei luni în carantină

A încercat să rezolve problema la operator, în magazinul unde şi-a făcut abonamentul. "Soluţia lor era ca eu să plătesc o taxă de 15 euro pentru a schimba numărul. De ce să plătesc eu dacă nu e vina mea?".

Reprezentanţii Orange spun că numerele stau în carantină pentru o perioadă de trei luni, după care pot fi activate din nou şi alocate noilor abonaţi. Iar cine vrea să-şi schimbe numărul plăteşte o taxă.

"În mod normal, operatorul ar fi trebuit să furnizeze toate informaţiile consumatorului înainte de încheierea contractului, pentru ca acesta să poată lua o hotărâre în deplină cunoştinţă de cauză. Dacă ar fi ştiut că numărul de telefon a aparţinut anterior unei companii, probabil şi-ar fi ales altul", ne-a explicat Mihai Titichi, şeful serviciului

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 23 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°